Situația fermierilor din România este în mare impas. În perioada în care ar trebui să își pună planurile pe hârtie pentru campania de primăvară care stă să înceapă, probleme grave, copleșitoare și, aproape fără rezultat îi frământă și îi neliniștesc.
După trei ani cu secetă severă, respective 2020, 2022, 2023, când recoltele le-au fost reduse semnificativ sau complet distruse datorită unor factori incontrolabili, cum este secetă și arșiță și speranțele lor pentru viitorul apropiat sunt învăluite într-o pâclă groasă de incertitudini, greutăți, decizii greșite și lipsa ajutorului din partea celor îndreptățiți să o facă.
Un lucru este cert, pământul trebuie să fie lucrat, trebuie semănat, trebuie să producă.
Agricultura trebuie să meargă mai departe.
Cum și în ce fel, vom vedea.
Care sunt provocările de început de an ale fermierilor? În primul rând nemulțumirile de tot felul.
Nu stiu unde să pună punct și de unde să pornească în noul sezon de primavară.
În cele ce urmează mă voi referi la sectorul în care activez de mai bine de 30 de ani, respectiv, ameliorarea și producere de sămânță.
Pe de o parte, am asistat la un val de discuții și critici legate de faptul că, România nu mai are cercetare agricolă și, implicit soiuri și hibrizi românești. Un procent foarte mare de fermieri nu cunosc activitatea de cercetare agricolă în general și cea pe care o desfasurăm noi, SC EXPERT AGRIBUSINESS SRL, https://expertagro.ro ca instituție privată, cu programe de ameliorare la grâu (două soiuri de grâu în testare oficială la ISTIS pentru înregistrare), porumb (hibrizi înregistrați: REGAL, TRAINIC, TITANIC, în curs de înregistrare: EXPERT 301, EXPERT 410, hibrizi consacrați pe piață: CERA 270, CERA 320, CERA 380, CERA 395, CERA 450) și floarea soarelui ( GEEA ȘI DEMETRA), prezenți în Catalogul oficial al soiurilor ți hibrizilor din România pentru care las aici link-ul spre consultate: https://istis.ro/catalog-oficial/
Cercetare Agricolă, ca de altfel în orice domeniu, implică două componente:
EXPERT AGRIBUSINESS FUNDULEA este o companie 100% românească ce are în obiectul de activitate cercetarea aplicativă, respectiv, crearea soiurilor și a hibrizilor pentru principalele trei plante de cultură mare: grâu, porumb și floarea soarelui. Cei care căutați hibrizi românești de porumb sau floarea soarelui, ne găsiți în catalogul oficial cu codul de menținător 1143. Acest cod reprezintă faptul că suntem companie românească, iar toți hibrizii de floarea soarelui și porumb care au ca menținător codul 1143 înseamnă că sunt hibrizi românești și sunt proprietatea exclusivă a EXPERT AGRIBUSINESS FUNDULEA.
ARGUMENTELE ca există CERCETARE AGRICOLĂ APLICATIVĂ a unui ameliorator cu aproape 30 de ani de experiență în acest domeniu;
Din păcate, pe cât este de “certată” cercetarea agricolă romanească pentru ca nu livrează rezultate atât de valoroase pe piața, tot atât de mult, sau chiar mai mult nu este susținută în această muncă grea, costisitoare, de lungă durată ți imprevizibilă. Cine și cum trebuie să susțină cercetarea aplicativă, cea care livrează pe piață sământa romanească? Simplu: fermierii, prin cumpararea de sămânță românească, ce provine din programele de ameliorare românești. Cine își închipuie că cercetarea poate produce rezultate valoroase fără investiții masive din partea beneficiarilor acestora trăiește într-o mare eroare și nu înțelege mecanismul cerere-ofertă.
Cu toții uităm că cei care fac această muncă de ameliorare lucrează în aceleași condiții pe care le oferă economia și agricultura românească, condiții de subfinanțare sau zero finanțare, de competiție neloială pe piață, de prețuri fluctuante și imprevizibile, de lipsa forței de muncă calificate, de inexistența programelor de cercetare prin care se pot accesa fonduri pentru cercetare, etc.
Dacă pentru fermieri au crescut prețurile la toate categoriile de materiale și servicii, la fel se întamplă și pentru cei care fac muncă de ameliorare și producere de sâmânță. De aceea prețul semințelor certificate a crescut. Nu se poate produce sămânța ieftină cu costuri mari. Acesta înseamnă faliment.
Dacă până acum se considera că sămânța reprezintă mai mult de jumatate din verigile și succesul unei tehnologii sau a unei recolte, era doar o constatare bazată pe experiența acumulată în perioada în care incidența anilor secetoși era, poate de unul sau doi la zece ani. În ultimii 10 ani, lipsa precipitațiilor pe perioade îndelungate precum și intensificarea arșiței atmosferice în lunile de vară, au fost fenomenele prezente aproape în fiecare an în diferite regiuni agricole și pe suprafețe din ce în ce mai extinse. Iar trei ( 2020, 2022, 2023)din ultimii cinci ani (2019-2023) au fost, cu adevarat, catastrofali pentru cea mai mare parte dintre fermieri.
Așadar, este foarte bine să luăm în seamă ceea ce spun cei abilitați să facă recomandări și acestea doar pe baza experienței profesionale acumulate în ani de muncă în câmp.
Așadar, ești fermier, ești foarte dezamăgit de experiența ultimilor ani cu această cultură și nu știi dacă să mai cultivi porumb anul acesta?
Te-ai săturat de miturile precum că, unii hibrizi sunt rezistenți la secetă și arșiță, au inrădăcinare profundă și rapidă, sunt productivi în orice condiții? Îți spun eu, sunt doar mituri sau sloganuri de marketing și, cred că te-ai convins singur.
În cele ce urmează, îți dau câteva sfaturi cum poți lua decizii corecte și la ce trebuie să fii atent când înființezi o cultură de porumb:
Ține cont, te rog, de cele enunțate mai sus, fă alegerile corecte, cere informații ori de cate ori ai nevoie, dar cere-le de la specialiști și, cu siguranță, vei putea depăși momentul de incertitudine.
Este greu, dar nu imposibil!!! Sper că ți-am stârnit interesul în a te informa și a cauta soluții alternative, potrivite fermei tale.
Succes, un sezon agricol bun, recolte profitabile.
Revin cu alte informații!
Așadar, urmarește-ne pe site-ul nostru https://expertagro.ro, Facebook https://www.facebook.com/expertagribusiness/
Susține și tu cercetarea agricolă autohtonă prin cumpararea de sămânță românească:
Relatii la telefon / whatshapp 0747.504.735
Unde-i unul nu-i putere la nevoi și la durere.
Unde-s doi, puterea crește și hambarul se mărește!
Autor
GEORGETA DICU
Ameliorator EXPERT AGRIBUSINESS SRL
]]>Ești pasionat de grădinărit și iubești plantele? Atunci cu siguranță știi cât de importantă este aplicarea îngrășământului pentru a avea plante sănătoase, care să se dezvolte armonios. Însă, nu doar folosirea în sine a îngrășământului este importantă, ci și alegerea unui îngrășământ adecvat, deoarece nu toate plantele au aceleași nevoi în materie de nutrienți.
Pentru a alege în cunoștință de cauză îngrășământul pentru plantele tale, este important să știi câteva caracteristici ale acestuia: ce conține îngrășământul, care sunt tipurile de îngrășământ și cum și când se aplică.
Îngrășământul pentru plante conține, în majoritatea cazurilor, azot, fosfor și potasiu. Însă, pe lângă acești trei nutrienți esențiali, este important și aportul de calciu și sulf, fiecare având un rol în procesul de dezvoltare a plantei. În funcție de etapa de creștere a plantei sau de carența pe care o prezintă, poți alege un îngrășământ cu o concentrație mai mare de azot (care ajută în etapa de dezvoltare), fosfor (care întărește rădăcina), potasiu (care ajută la puterea de absorbție a plantei) sau calciu (care crește rezistența plantei la dăunători și boli).
În funcție de modul în care este obținut, îngrășământul se împarte în două categorii: chimic/sintetic și organic. În principiu, ambele tipuri de îngrășământ oferă substanțele necesare pentru dezvoltarea adecvată a plantelor. Îngrășămintele chimice se împart, la rândul lor, în 3 categorii: fertilizatori principali (azot, fosfor, potasiu), fertilizatori secundari (sulf, calciu) și microelemente (mangan, zinc, cupru, fier etc.). Îngrășămintele organice sunt gunoiul de grajd sau de păsări, compostul și resturile vegetale.
În funcție de formă, îngrășământul se regăsește sub formă lichidă, de pudră sau granule. Orice formă ar avea, îngrășământul necesită apă pentru a deveni eficient, însă dacă cele sub formă lichidă presupun diluarea cu apă, cele granulare pot fi doar împrăștiate uniform, urmând să pătrundă în sol progresiv, odată cu udarea acestuia.
Procesul de fertilizare cuprinde 3 etape, în funcție de perioada în care are loc:
Fertilizarea de bază – se face toamna, înainte de semănat, și se aleg îngrășăminte care conțin mai mult potasiu și fosfor, ce pătrund adânc în pământ și au nevoie de perioade mai lungi de timp pentru a fi absorbite și pentru a-și face efectul. Acest tip de fertilizare se poate face și primăvara, însă doar pentru legumele târzii, la fel cum toamna trebuie evitat în cazul legumelor timpurii. Fertilizarea de bază asigură un început foarte bun pentru cultură și nutrienții necesari primelor etape de dezvoltare.
Fertilizarea locală – are loc odată cu semănatul sau plantatul și, după cum sugerează și denumirea, nu mai presupune fertilizarea întregului sol, ci aplicarea locală a îngrășământului, în cuiburile sau pe rândurile unde are loc semănatul sau plantatul. Acest tip de fertilizare asigură necesarul de nutrienți pentru ca planta să răsară și să se dezvolte în mod corespunzător.
Fertilizarea fazială – denumită și fertilizare suplimentară, presupune aplicarea îngrășământului fără a ține cont de o perioadă anume, cu scopul de a oferi substanțe nutritive suplimentare în vederea tratării anumitor carențe pe care le observăm la plante sau pentru a ne asigura că acestea primesc aportul necesar de substanțe nutritive. Fertilizarea fazială se folosește cel mai des în cazul legumelor.
În funcție de tipul de aplicare a îngrășământului, există 3 categorii: îngrășământ pentru sol, îngrășământ foliar și îngrășământ prin picurare.
Acest tip de îngrășământ se poate folosi pentru fertilizarea de bază, de exemplu, când întregul teren pe care are loc plantatul sau semănatul trebuie fertilizat, ajutând astfel la creșterea calității solului. În principiu, îngrășămintele din această categorie sunt cele sub formă granulară, care sunt împrăștiate uniform pe suprafața dorită și în cantitatea necesară pentru fiecare tip de plantă.
Oricât de calitativ ar fi solul, odată cu dezvoltarea plantelor se epuizează resursele, iar acestea au nevoie de nutrienți în plus. În cazul îngrășămintelor care se aplică prin împrăștiere, de obicei cele sub formă de granule sau pudră, este de preferat ca acestea să fie cu eliberare lentă, solul fiind astfel hrănit progresiv și pregătit pentru perioada de plantare.
Spre deosebire de îngrășământul pentru sol, cel foliar nu presupune pătrunderea în pământ, fiind un îngrășământ care se aplică direct pe frunzele plantei. Acesta poate fi folosit pentru fertilizarea fazială, când eventualele carențe ale plantei se văd la exterior, pentru prevenirea bolilor, după mutarea unei plante în alt loc sau când planta se află într-un stadiu de dezvoltare critic, în care are nevoie de nutrienți suplimentari.
Îngrășământul foliar își face efectul mult mai rapid în comparație cu îngrășământul pentru sol, deoarece aproape toată cantitatea de îngrășământ ajunge pe plantă, și nu în pământ. Totuși, nu trebuie considerat un substituent al îngrășământului pentru sol, care trebuie aplicat oricum, ci mai degrabă o completare a acestuia, care ajută la întreținerea plantei.
Folosirea acestui tip de îngrășământ presupune diluarea înaintea aplicării, pentru a nu distruge planta, acesta găsindu-se de obicei sub formă lichidă. De asemenea, este recomandată aplicarea în perioadele din zi în care temperaturile sunt mai scăzute, cum ar fi dimineața sau seara, când frunzele plantelor absorb mai ușor nutrienții. Aplicarea acestuia în timpul zilei, pe căldură, poate fi ineficientă sau poate distruge frunzele.
Îngrășământul aplicat prin picurare, proces numit și fertirigare, presupune diseminarea prin intermediul sistemului de irigare. Această metodă poate fi folosită pentru fertilizarea fazială, administrând plantelor nutrienți suplimentari în anumite perioade. Îngrășământul adăugat în sistemul de irigare ajunge direct la rădăcina plantei, iar costurile aplicării acestuia sunt eliminate, acest tip de diseminare a îngrășământului fiind practic pentru culturile mari și în legumicultură.
Pentru o eficiență cât mai sporită, trebuie folosit un sistem de irigare cu presiune, amplasat uniform la rădăcinile plantelor, care să permită asimilarea rapidă a nutrienților. Prin fertirigare se poate controla cantitatea de îngrășământ care ajunge la rădăcina plantelor, în funcție de doza necesară fiecărei etape de dezvoltare, de suprafața sau de tipul de plantă căreia i se administrează îngrășământul.
Îngrășămintele folosite pentru aplicarea prin picurare trebuie să fie solubile în totalitate, evitându-se astfel înfundarea sistemului de irigare. Pentru o îngrijire adecvată, se recomandă aplicarea îngrășământului mai des și în cantități mai mici, și nu în cantități mari la intervale lungi de timp, lucru ușor de făcut și de controlat prin intermediul fertirigării.
Dat fiind că atât îngrășămintele foliare, cât și cele prin picurare, sunt sub formă lichidă, unele îngrășăminte sunt pretabile pentru ambele tipuri de aplicare, cum sunt Biostimulator Radi Full sau îngrășământul foliar cu zinc ACM Zinc.
Deși sunt multe aspecte de luat în considerare atunci când alegem îngrășământul, fie că este vorba de propria grădină de legume, de plante ornamentale, gazon sau culturi mari, există variante universale sau care se pretează mai multor tipuri de plante.
Dacă nu dorești să achiziționezi mai multe tipuri de îngrășământ și vrei unul potrivit atât pentru agricultură și pomicultură, cât și pentru gazon, poți opta pentru îngrășământul sub formă de pudră Terracalco Garden pe bază de calciu, care se aplică prin împrăștiere sau prin amestecul cu apă și care acționează în cazul fiecărui tip de cultură acolo unde este necesar: păstrează gazonul curat, împiedică apa să băltească, afânează solul, combate lichenii și stimulează elementele nutritive din sol.
“Ideea acestui proiect s-a născut din pasiune şi a fost totodată provocarea vieţii mele profesionale, iar acum viaţa mi-a oferit şansa de a-mi împlini visul. Vorbim de o poveste care are ca fundament experienţa acumulată timp de zece ani la Institutul de Cercetare de la Fundulea în ameliorarea porumbului, perioadă în care s-a conturat şi ideea cu colectarea materialului de ameliorare din populaţiile vechi româneşti. La Fundulea chiar se foloseau populaţii locale, care au fost introduse în programele de ameliorare şi s-au constituit populaţii sintetice din care s-au extras linii parentale ale hibrizilor, foarte valoroase, în special pentru rezistenţa la secetă şi arşiţă şi pentru conţinutul în proteină, însuşiri importante pentru ţara noastră.
Pentru că munca de cercetare presupune o continuă învăţare, o dinamică susţinută, traseul profesional m-a purtat mai departe, la o firmă privată, unde am deschis un program de ameliorare de la zero. Din nefericire, situaţia s-a complicat şi firma a intrat în insolvenţă, iar cel mai trist a fost că a pierdut şi tot materialul de cercetare. Aşa că, pentru a doua oară, am pornit spre o altă provocare şi a trebuit să o iau de la zero. Am constatat de această dată un interes sporit al fermierilor care solicitau genetică românescă, având în vedere că la proiectele europene li se cerea ca o anumită suprafaţă să fie cultivată cu soiuri sau hibrizi autohtoni. Am simţit că trebuie să fac ceva în acest sens.
Astăzi, pot să afirm că împreună cu o echipă tânără şi entuziastă de cercetători sunt creatorul acestor hibrizi româneşti de porumb. Fiecare hibrid de porumb are povestea lui, în spatele căreia sunt foarte multe ore de muncă, purtând în final amprenta tradiţiei unui soi vechi românesc, uitat de timpuri. Prin programele de cercetare şi ameliorare am reuşit să scoatem linii parentale cu valoare agronomică foarte mare şi să punem în evidenţă caracterele genetice cele mai importante, adaptate condiţiilor de sol şi climă din România”, ne-a spus Georgeta Dicu.
Despre hibrizii prezentaţi fermierilor la Târgul Indagra 2018, specialistul a ţinut să sublinieze că sunt varietăţi adaptate condiţiilor din ţara noastră, create pentru fermierii din România şi valorificate la preţuri accesibile oricărui producător agricol.
“Suntem prezenţi la Indagra cu o gamă variată de hibrizi. Este vorba de 8 hibrizi de porumb din grupele de maturitate FAO 270-FAO 450 cu proprietăţi deosebite atât din punct de vedere al calităţii bobului cât şi al elementelor de productivitate. Trebuie să mai adaug că sunt hibrizi de porumb care se încadrează perfect în cerinţele cultivatorilor mici şi mijlocii din România.
Pentru cultura de floarea soarelui am venit cu doi hibrizi, Rustica 170 şi Rustica 172, care prezintă rezistenţă genetică la erbicidele sulfuronilureice, rezistenţă la rasele inferioare de Plasmopara halstedii şi la rasele de Orobanche Cumana existente în România. Sunt hibrizi cu autofertilitate foarte bună, cu productivitate superioară şi o adaptabilitate excelentă la condiţiile pedoclimatice din ţara noastră. De asemenea, am venit şi cu hibridul meu de suflet, Mirajul verii, un hibrid de porumb zaharat, cu genetică românească. Este un produs la care am muncit foarte mult şi care a fost înregistrat anul acesta, urmând să fie disponibil în piaţă începând din 2019”, a precizat cercetătorul.
În încheierea discuţiei, Georgeta Dicu a transmis un mesaj producătorilor agricoli români. “Îi sfătuiesc pe fermieri să încerce să cultive şi hibrizii româneşti, în primul rând pentru că în acest fel vor ajuta cercetarea, românească să reziste şi, totodată, pentru că vor avea sămânţă de calitate. Trebuie să fie constienţi că până la urmă aceasta este zestrea noastră şi este mare păcat să dispară. Susţin şi îmi asum această afirmaţie, că există vechi hibrizi de porumb românesc care aşteaptă să fie descoperiţi. Suprafaţa arabilă a României este generoasă, solul este excelent şi, în plus, sunt şi mulţi fermieri care doresc să cultive hibrizii noştri. Sunt hibrizi de suflet creaţi de noi în România şi produşi selectaţi, conditionaţi, calibraţi în propria staţie de condiţionat. De aceea şi logo-ul nostru: Suntem români şi susţinem agricultura din România, este o confirmare a valorii noastre profesionale”, a mai adăugat specialistul Georgeta Dicu.
Despre compania Expert Agribusiness, al cărui angajat part-time este, cercetătorul a explicat că aceasta deţine o suprafaţă de 20 de hectare de teren, pe care deocamdată nu se fac activităţi de cercetare, ci doar producere de sămânţă şi înmulţire de linii parentale, exclusiv din hibrizii româneşti CERA, precum şi înfiinţare de loturi demonstrative. Expert Agribusiness activează pe piaţa agricolă din anul 2010 şi are ca principal obiect de activitate comercializarea de input-uri.
Expert Agribusiness şi-a propus să fie veriga strânsă dintre fermieri şi distribuitori. Prin apropierea şi cunoaşterea în totalitate a problemelor pe care agricultorii le întâmpină, specialiştii companiei se focusează pe găsirea soluţiilor personalizate pentru fiecare dintre ei. Pentru a-i contacta pe reprezentanţii Expert Agribusiness apelaţi 0242.642.252 sau scrieţi la office@expertagro.ro. Detalii despre activitatea companiei puteţi găsi pe www.expertagro.ro.
]]>Cu experienţa anilor de cercetare în domeniu, Georgeta Dicu (cercetător, Expert Agribusiness Fundulea) ne explică la ce trebuie să fim atenţi atunci când alegem sămânţa.
“În primul rând, în ceea ce priveşte hibrizii plantelor de culturi prasitoare care se seamănă în primăvară, pentru că despre campania de semănat de primăvară vorbim, respectiv porumb, floarea soarelui, soia şi altele, fermierii trebuie să aibă grijă ca aceşti hibrizi să fi fost testaţi în România, să fie înregistraţi pentru condiţiile pedologice şi climatice ale ţării noastre şi, mai mult decât atât, să fie adaptaţi zonei de favorabilitate specifice fiecărui fermier” spune aceasta.
Subliniază apoi că „fiecare agricultor trebuie să obţină aceste informaţii de la distribuitorii de sămânţă, să întrebe, în cunoştinţă de cauză, dacă varietăţile respective, soiuri sau hibrizi, sunt sau au fost testate pentru zona respectivă”.
Sămânţa contrafăcută – un risc major!
Ieftin şi bun nu este întotdeauna un dicton potrivit. Mai ales atunci când optezi pentru calitate, dar vrei şi cantitate. Din acest punct de vedere, cercetătorul Georgeta Dicu a ţinut să precizeze că: aprovizionarea este foarte importantă, fermierii trebuie să aibă grijă să achiziţioneze sămânţa numai de la firmele specializate, în niciun caz de la persoane fizice, pentru că în general persoanele fizice nu pot vinde sămânţa certificata.
Elementele de identificare ale unei seminţe de calitate conformă şi certificată sunt:
1. Certificatul de calitate şi conformitate, în care sunt trecuţi toţi indicii de calitate ai seminţelor, respectiv: puritate fizică, germinaţie, masa a 1000 de boabe, greutatea sacului, codul hibridului, numărul lotului, procentul de corpuri straine, tratamentul efectuat si produsul folosit si, nu in ultimul rand, denumirea producatorului si a celui care comercializeaza samanta.
2. Sămânţa să fie obligatoriu tratată cu fungicid, pentru că aşa se comercializează, partea de insecticid rămâne în sarcina fermierului, el trebuie să-şi asigure tratamentul, dar numai în staţii autorizate.
3. Sămânţa trebuie să fie însăcuită, sacul să fie sigilat, cusut şi sămânţa trebuie însoţită de factură, de certificatul de calitate şi de eticheta oficială emisă de inspectoratul teritorial de pe raza căruia firma respectivă comercializează sămânţa.
Acestea sunt elementele de identificare pentru o sămânţă certificată, suficiente şi obligatorii, atât la floarea soarelui, cât şi la porumb.